What a mess!

Dintre toate comportamentele obsesiv compulsive impulsul de a face curățenie / ordine este cel mai perfid. Îl numesc așa pentru că ar putea trece drept natural într-o societate slab educată către introspecție. Adică așa ca a noastră, unde „obsedată de curățenie” ar putea fi luat drept un compliment. E perfid că durerea se ascunde într-un comportament acceptabil din punct de vedre social, lucru care doar îl alimentează.

Ne vine la îndemână, din păcate, să condamnăm un dependent de droguri sau un alcoolic, în loc să-l ajutăm, iar în ceea ce privește obsesia curățeniei nici măcar nu credem că e ceva în neregulă..

În timp ce pare igienic la exterior nu face decât să consume și să descarce energia interioară, ca orice viciu. Un consum de ființă.

Acum mulți ani nu reușeam să adorm dacă nu aveam paharul cu apă așezat în același loc în fiecare seară. Apoi am ajuns să spăl de două ori la rând pe jos și să simt „bucurie”. Cu pauză de țigară.

Kilometrii pe care i-am parcurs alergând, terapie și prietenii buni m-au ajutat ca în cele mai bune zile ale mele să plec la serviciu fără să fac patul. Fără să-mi pese dacă fac patul, vreau să zic.

Mi-am adus aminte de toate acestea pentru că ieri a fost o zi foarte grea pentru mine.

Fericirea și sănătatea cuiva foarte important pentru mine au fost amenințate. Era să fie un diagnostic dar n-a fost, era să fie finalul vieții așa cum o știam noi până acum și m-am simțit extrem de tristă și profund îngrijorată. Așa că ce am făcut toată ziua?

Ordine. Am organizat sertarele, am împăturit rufele, am selectat și triat din ele, am frecat chiuveta.

Ca și cum încercam să organizez cu mâinile haosul care îmi cuprinsese sufletul. Și exact în acest punct nevoia de a face ordine și curățenie se transformă în dramă și comportament distructiv. Când faci curățenie ca să nu suferi, ca să nu iubești, ca să nu vezi.

Un consum inutil de ființă.