Journal

ziua 182 Dacă împărtășești, înseamnă că îți pasă

– Așa e și în viața omului, Ileana.

Îi spune solemn Radu de aproape șase ani surioarei lui de aproape doi în timp ce îndreaptă o rolă de hârtie pentru desenat după ce tocmai o mototolise.

– Așa rămâne și inima omului. Ca foaia asta.

Nu se mai poate întrepta ce ai zis sau ai făcut. – Mai ții minte când mi-ai dat cu ciocanul în cap de m-am trezit după două zile?!

Mă mir tare de ceea ce aud. Da, și de partea cu ciocanul care nu s-a întâmplat niciodată, dar mai mult că a reținut un exercițiu pe care eu l-am făcut cu el. E o metodă prin care eu am încercat să îi arăt că urmele a ceea ce spunem la furie sau supărare râmân chiar dacă ne cerem scuze. E mai bine să încercăm să controlăm. Am luat o foaie de hârtie, am mototolit-o, l-am rugat să își ceară scuze iar în timp ce el făcea asta eu îndreptam foaia. Dar urmele unde pagina fusese îndoită rămâneau. Ideea e că el nu a părut deloc interesat de metoda asta pe care eu o văzusem pe net și pe care am încercat-o să văd ce iese. Ba chiar nici nu a părut că ascultă până la capăt.

Ileana privește, zâmbește și-l urmează în continuare peste tot.

Nu e un an bun pentru zmeură

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s