Dacă m-ar întreba oricine, în orice calitatea a mea fie că e de mamă, de consilier, de educator parental care este metoda cea mai bună de conectare cu propriul copil aș răspunde, fără să mai stau pe gânduri: Jocul. Dar ne vine greu să ne jucăm odată ce am uitat cum și ce făceam în copilărie. Ca adulți avem alte stări de hrănit, nu mai punem așa mult preț pe starea de prezență. Ascultam o prezentare (parcă Jon Kabat-Zinn) că mintea are două stări: conștient (aware) și gândire (thinking). Atunci când suntem conștienți/prezenți nu mai putem gândi, atunci când gândim ne mutăm cu totul în cap și nu mai suntem prezenți. N-a trebuit să aștept prea mult să mi se demonstreze că jocul vine natural în starea de prezență (starea „de la sine” a copiilor) și dorința dispare odată ce mintea este foarte activă. Cel mai bun e jocul acela pe care îl cere copilul, aia e nevoia lui, dar azi nu am avut deloc chef de joacă, nici dorință să încerc măcar. Pur și simplu nu puteam coborî din propria-mi minte unde aveam doar gânduri despre proiectul ăsta nou cu printurile dar știam că copilul îmi cere ceva cu alergate-cocoțate la ora când afară era cel mai cald așa că, am scotocit bine de tot după ceva ce puteam să fac: i-am citit. Nu a fost perfect dar a fost suficient de bun.
viatameaneplanificata.wordpress.com 